Psihoterapia presupune o relaţie de comunicare profundă, verbală și non-verbală în același timp, bazată pe încredere reciprocă între cel aflat într-un moment de disconfort, de suferinţă psihică sau cu o nevoie de auto-cunoaştere şi un psihoterapeut pregătit să ofere un ajutor specializat. În acest sens psihoterapia se diferenţiază clar de orice fel de relaţie de prietenie, de o relaţie mentorat-profesorat, de o confesiune religioasă, etc. Dialogul cu un psihoterapeut se manifestă într-un anumit cadru - loc şi spaţiu special amenajat în acest sens. În oglinda celor de mai sus, relaţia psihoterapeut-client se creează ca o relaţie de sprijin, o relaţie unidirecţionala, pacientul este persoana aflată în dificultate iar psihoterapeutul este persoana care oferă ajutor și se detaşează temporar faţă de preocupările personale, fără a aştepta reciprocitate. O relaţie psihoterapeutică eficientă se bazează pe căldură sufletească, încredere, securitate şi pe convingerea clientului că este înţeles.

Relaţia psihoterapeutică presupune legătura emoţională dintre doi "actori", care prin “jocul” lor, reuşesc să ducă la capăt piesa. De-a lungul piesei, prin împletirea rolurilor, unul solicită ajutorul manifestat de nevoia de a se cunoaşte mai bine, de a-şi privi problemele dintr-o altă perspectivă, iar celălalt oferă o serie de instrumente din care primul, încrezător, îl alege pe acela care i se potriveşte, având ca barometru interior impulsul spre sănătatea fizică şi mentală, precum şi suportul emoţional oferit continuu de psihoterapeut. De-a lungul procesului psihoterapeutic, pe fondul relaţiei terapeutice, poate pentru prima dată în viaţă, clientul vede, acceptă şi işi doreşte să regleze confictul interior care-i provoacă suferinţă. Poate pentru prima dată, clientul reuşeşte să nu se mai identifice cu durerea, înţelege că suferinţa este un aspect care s-a născut în sufletul său şi că dincolo de aceasta este EL cu toate resursele şi capacităţile sale de reglare al oricărui conflict intern.

Psihoterapia integrativă unește informatii care vin din teoriile psihodinamice, terapia centrată pe client, terapia cognitiv-comportamentală, terapia familiala, gestalt, psihologia sinelui și analiza tranzacțională, într-o perspectivă dinamică a sistemelor. Fiecare teorie oferă o explicație parțială a comportamentului și poate fi integrată celorlalte aspecte ale abordării terapeutului. Spre deosebire de celelalte forme terapeutice, psihoterapia integrativă este flexibilă, creativă și adaptabilă la problematica fiecarui client.

Adresându-se fiecarui client într-o formă unică, formă descoperită de psihoterapeut în urma comunicării interactive cu clientul, permite abordări plastice în ceea ce priveşte metoda, scopul fiind întotdeauna acelaşi: starea de bine a clientului, integrarea a ceea ce trăieşte clientul în cadrul proceselor psihice şi a ceea ce este palpabil, real, raportat la existenţă în sine, confortul ce îl poate obţine în urma echilibrului manifestărilor psihice, biologice şi sociale.